vineri, 23 februarie 2024

Razboiul soriceilor si secretele lui.

Azi, sunt fix 2 ani de când Rusia a invadat Ucraina. Deși nega vehement anterior zilei de 24 februarie o invazie a Ucrainei războiul s-a pornit peste noapte și ne-a răpit liniștea și preocupările cotidiene. Invazia Rusiei a fost cu scopul clar și precis de a anexa anumite teritorii sub pretextul că acele zone populate în majoritate de cetățeni rusi care își doresc alipirea la Federația Rusă. Cred ca și prin SUA sunt comunități întregi de rusi sau prin UK comunități imense de indieni sau de ce nu și prin România exista o comunitate importantă de chinezi și nu mai vorbim de cea maghiară. Dacă aceste comunități doresc să se unească cu țările lor de care aparțin ca naționalitate; ce facem?

La izbucnirea acestui război NATO, UE, SUA și alte puteri democratice nu au stat cu mana în sân și au luat poziție de apărare a Ucrainei prin impunerea de sancțiuni economice Rusiei și prin sprijinirea cu echipament militar a Ucrainei. Toate acestea cu scopul clar și precis ca Ucraina să-și păstreze granițele. De ce?

Oare dacă Rusia revindeca o regiune din Nordul Mongolei sau din Nordul Kazahstanului ba chiar și din Nordul Ucrainei existau aceleași reacții din partea marilor puteri? NU!

Stam în fața modificării hărților GEOPOLITICE și GEO-STRATEGICE, la ora actuala în lume exista o singura putere mondiala <SUA> care este sprijinită militar de NATO și politic de UE. SUA este puterea numărul 1 maritimă, dar fără capete de pod pe contenite SUA rămâne doar o putere regional-maritimă. 

Cu cât SUA au accesul mai îngrădit la Eurasia cu atât îi scade puterea mondiala câștigată odată cu dezmembrarea URSS. Pană atunci putere mondială era bipolară și cu riscuri majore de izbucnire a unui război nuclear. Rolurile geo-strategice cheie în actuala configurație mondiala le au Franța, Germania, Rusia, China și India (UK, Japonia sau Indonezia nu au un rol cheie). Iar Ucraina, Azerbaidjanul, Coreea de Sud, Turcia și Iranul sunt pivoții geopoliticii stabile. Fără Ucraina, Rusia a încetat în a mai fi un imperiu, și nu este nevoie de întreaga Ucraină pentru ca Rusia să revină la statutul de imperiu și să reintre în bipolarismul puterii mondiale.

Din păcate sunt cetățeni ai SUA, sunt cetățeni și ai altor state ale Eurasiei și implicit și de prin Romania care în fuga lor după "putere" și crezându-se mari "ultranaționaliști", "extremiști", "anti-americani", "anti-globalizare", "anti-UE" ... "ANTI-TOT" acestia condamnă susținerea Ucrainei și probabil își doresc reîntoarcerea sub cizma stalinistă.

Pentru ei Stalin nu a fost un criminal, probabil l-au găsit ca fiind un "salvatore della patria rumena", asa cum nici pe Putin nu-l vad ca pe un criminal, și îl percep doar ca pe un salvator al rușilor de prin Ucraina. Sa nu ajungă Putin să-și dorească să salveze rusii de prin Romania. Sa vezi atunci distracție cu militanți alde aiSOS si hAUR. Să vezi cum vor da fuga la arme să apere țara de tăvălugul Z.

luni, 19 februarie 2024

Ce ne dorim un copil antisocial sau un copil dezvoltat armonios?

    Subiectul ultimelor zile. Un antrenor de înot de la Clubul sportiv Dinamo, a fost acuzat de o faptă abominabilă și reprobabilă precum că ar fi violat o fetiță de 7 ani în timpul antrenamentului. Acesta ulterior în timpul anchetei a recunoscut agresiunea sexuală fapta pe care ar fi comis-o în bazin, chiar de față cu părinții micuților înotători, inclusiv a mamei copilei, conform surselor citate. 

     Motiv pentru care am început să aud în mediile apropiate mie discuții interminabile ca: "Ce încredere să mai am să-mi duc copilul la un sport?", "Dacă de fată cu părintii, un antrenor a putut să facă o astfel de faptă, dar când eu nu voi putea fi prezent oare antrenorul ...?", "Dacă îmi duc copilul la un sport cine îmi garantează mie ca nu va păți la fel?", "Dacă în curtea MAI unde printre antrenori se află chiar și cadre ale MAI a putut să se întâmple așa ceva, păi la un club oarecare ce se poate întâmpla?" iar acestea sunt doar cele pe care le-am reținut și pe care le reiterez acum rapid.

Atunci ce facem? Ne izolăm copiii în casă și îi facem antisociali? Obezitate și supraponderabilitatea sunt afecțiuni într-o continuă creștere în rândul copiilor. 

Iar într-o lume în care telefonul, tableta sau calculatorul răpesc în totalitate timpul liber și nu numai al copiilor, într-o lume în care tot mai des copiii și adolescenții sunt atrași spre consumul de substanțe "legale" sau ilegale noi îi oprim de la sport? 

SPORTUL rămâne unul din activitățile ce poate ține departe copiii de toate acestea și îi poate dezvolta armonios. 

Haideți să NU oprim copiii de la sport doar pentru că a existat un specimen  pe care nu-l putem numi om și care a făcut acea faptă groaznică.

Sunt mândru că am doi copii ce practică sportul, doi copii ce știu ce este munca în echipă, doi copii ce alocă cât mai puțin timp pentru telefoane, tablete, etc., doi copii ce știu să socializeze, să lupte și să muncească pentru a obține performantă, doi copii ce nu se ascund după fusta mamei și își iau viața în piept pentru că acolo în sport nu există mama, tata, bunica și alți protectori care să le ofere pe tavă orice își doresc. Sunt doar ei și dorința lor de a învinge de a fi cei mai buni. Asta este sportul.

MENS SANA IN CORPORE SANO!

CHIT CHIT SMY-RNA

miercuri, 14 februarie 2024

Valentine’s Day sau Dragobete-le? Care este ziua zilelor?

Dacă ai pe cineva drag inimii tale: iubită, logodnică, soție, etc; și nu-i dai măcar o floare ești mitocan, iar dacă îi dai măcar o floare de Valentine’s Day păi ce noi suntem americani? Importăm toate prostiile altora? Noi sărbătorim Dragobete-le! Adică încă o floare și un cadou și peste zece zile. Ce-i drept de ce trebuie să aștept eu Valentine’s Day, Dragobete-le, ziua de naștere și alte sărbători ca să-i dau persoanei iubite o floare si să-i spun un sincer  TE IUBESC? O pot face oricând. Nu?

Ei bine, dacă azi celebram Valentine’s Day măcar să știm și ce este. Ce no?

Valentine’s Day este Ziua Îndrăgostiților, numită, de asemenea, Ziua Sfântului Valentin sau Sărbătoarea Sfântului Valentin.

Cine a fost Sfântul Valentin?

Exista o legenda, în care se spune ca acesta a trăit în Roma, în secolul al III-lea,  când împărat era Claudiu al II-lea.

Acesta a interzis căsătoriile soldaților. Motivul?  Soldații refuzau să meargă în armată la război, de teama separării de soțiile lor. Iar Preotul Valentin a început să oficieze căsătorii în secret pentru cei care mergeau la luptă. Ziua martiriului său s-a transformat într-o sărbătoare închinată dragostei, datorită faptului că preotul catolic s-a sacrificat de-a lungul vieții pentru iubire. Mai concret, împăratul a aflat de acțiunile preotului și l-a condamnat la închisoare. Imediat după ce a fost întemnițat a fost omorât. De atunci, el a devenit apărătorul îndrăgostiților și simbolul zilei de 14 februarie fiind si canonizat ca Sfântului Valentin.

Comparativ Dragobete-le nostru care este o sărbătoare pur românească și care a apărut în sec XIX. Este atât de veche de numa' numa'. 
Dragobete-le nu are ca bază fundament ceva atât de "sacru" cum este martiriul Sfântului Valentin. 
Însă nici nu putem asocia noi ca ortodocși ziua de 14 februarie cu ziua Sfântul Valentin, pentru că în calendarul ortodox acesta este sărbătorit pe data de 30 iulie. Iacă-te încă o zi în care dacă vrei îi poți lua iubitei o floare. Cum no?

Ceea ce trebuie subliniat este că din punct de vedere economic Valentine’s Day este Ziua cea mai așteptată de către comercianții de flori, ciocolata, cosmetice, bijuterii și jucării (plusuri) dar și "jucării" de la sex-shop. Iar în ultimii ani pe fondul "sărăciei accentuate din România" creșteri semnificative în această perioadă s-au înregistrat și în domeniul IT&C. Aceste nișe de piață înregistrează în aceasta perioada (Valentine’s Day&Dragobete) vânzări ce rivalizează cu  toate celelalte evenimente importante ale anului. 

Pentru aspectul ECONOMIC susțin celebrarea de Valentine’s Day!
Pentru dragoste nu am nevoie de o zi nici românească nici americană nici braziliană!

CHIT CHIT SMY-RNA

marți, 13 februarie 2024

3 zile cu 48 de RON?!

Robert Negoiță spunea mai zilele trecute că el "mănâncă trei zile din cumpărături făcute cu 46 de lei". 

Declarația lui a încins spiritele și a urmat circul pe canalele de social media.

Zeci de tiktok-uri și reel-uri, mii și mii de comentarii care-l făceau în fel și chip. Pentru activitatea politica și eu l-as huli însa nu pot să nu fiu realist și să spun DA se poate trai 3 zile cu 48 de lei.

Azi mă aflam la cumpărături în supermarket și mi-am adus aminte de explozia mediatică pe subiect. Fără să stau pe gânduri mi-am pus pe "hârtie" adică în notițele aplicației de supermarket ingredientele pentru a încerca să fac ceva de mâncare din care sa se poată mânca 3 zile. Dacă îmi făceam temele de acasă croiam un meniu poate mai elaborat dar așa m-am rezumat la ceva făcut pe genunchi și în grabă.
Iată ce am ales:

- Ardei umpluți (deja este un preparat care îmi cheltuie aproape întregul buget) 12 buc adică 4 ardei pe zi
- Chiftele
- Orez cu lapte

Și am început să pun în cos să văd dacă mă încadrez.       
Ardei gras 12 bucăți 13.44 RON, 3 buc ceapă 0.96 RON, 1 morcov 0.29 RON, Orez 6.29 RON, pastă de tomate 1.99 RON, 1 kg carne tocată porc, 1 litru lapte 3.79 RON, și 2 pâini 2.58 RON. Ar mai fi trebuit să iau mărar și pătrunjel dar nu aveau, deci încă 3 RON verdeață pe care îi adăugăm la calculul din aplicație. Și teoretic m-am încadrat. Evident, sarea și piperul le pun din buzunarul meu. Nu?



Corect, nu sunt produse autohtone, poate calitatea este îndoielnică sau să mănânci 3 zile aceleași feluri de mâncare poate ca este grețos pentru unii. Dar se poate! Fără icre negre, vită braziliană, foie gras, Saint Jacques și alte floricele. Cu produse low cost, se poate, clar.
Asa dar, accept un challenge în care să vă creionez un meniu pentru 30 de zile cu un buget de 480 RON. Meniu în care un fel de mâncare să nu se repete mai mult de doua ori sa cuprindă mic dejun, prânz și cină. Evident la acest challenge adăugăm și un pariu. Nu? Aștept guralivii, țațele, maimuțoii și mahalagioaicele să iasă la interval. Până atunci dragele și dragii mei puneți mâna și gătiți mâncare ca să puteți ști dacă se poate trăi cu 48 RON 3 zile. Dacă comenzile de catering vă sunt familiare și zilnic sunteți abonați la astfel de comenzi sau singurele mese gătite pe care le mâncați sunt cele de la restaurant atunci se explica habarneala de care dați dovada.

CHIT CHIT SMY-RNA