vineri, 31 octombrie 2014

James Bond 007


Ghinion, pe poziția 13 CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU, politicianul instabil, nici de dreapta nici de stânga, oportunistul oportuniștilor.

După alegerile din 2004, PNL și PD ar fi trebuit să fuzioneze conform înțelegerii dintre Băsescu și Stolojan, însă odată cu retragerea lui Stolojan, frâiele din PNL au fost preluate de Tăriceanu Călin & Co. care nici nu au vrut să audă de așa ceva. Astfel, am fi avut încă din 2004 - 2005 un singur partid puternic pe DREAPTA? Fuziunea a avut loc 10 ani mai tarziu (oare prea tarziu?), atunci când Căcărău & Co au înțeles adevăratul scop și temei de a exista un singur partid de dreapta. Păcat că mulți din acest spectru nu au admis să existe un singur candidat, astfel am ajuns să avem nu unul, ci 7 - 8 candidați pe acest segment. Între acești 7 - 8 candidați de dreapta nu se regăsește însă și Tăriceanu Călin. De ce? Pentru că deși vine dintr-un partid “reformator” liberal el face mai degrabă jocurile PSD-ului deci Tăriceanu Călin și-o trage cu stânga? Un lucru este clar, Tăriceanu Călin este atras să o facă și cu dreapta și cu stânga. 

Oare de ce Tăriceanu Călin a împărțit în această campanie cărți cu James Bond 007? A vrut să ne transmită un mesaj subliminal prin care ne spune că deși este “liberal”, de fapt el este agentul PSD-ului?

De ce să votăm un candidat care deși provine dintr-un partid istoric de dreapta, dar care a fost și este susținut de stânga lui Ponta Victor? Este șantajabil Tăriceanu Călin sau deține secrete prin care șantajează stânga? Șantajul nu are ce căuta la Cotroceni. Iar dubla personalitate se mai numește și ... . Așa că Tăriceanu Călin chiar nu are ce căuta la Cotroceni.

NU votăm Tăriceanu Călin și PUNCT .

2 Elefanți, se legănau, 
Pe o pânză de păianjen. 
Unul este santajat
Și a mai rămas 1 elefanț.
 
Pe ei nu îi vom vota!


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu